Aflarea vestii decesului unei persoane apropiate este o proba grea, din punct de vedere emotional dar, totodata un eveniment ireversibil, care odata produs nu mai poate fi schimbat. De multe ori durerea emotionala, mai ales in cazul repatrierii persoanelor decedate dintr-o alta tara este perceputa si traita ca si o durere fizica, extenuanta,greu de suportat. Sentimentele sunt de fapt reactii fizice la gandurile noastre, cu atat mai mult in cazul unui deces intr-o alta tara si necesitatea transportului persoanei decedate spre Romania.
Odata cu aflarea vestii, fiecare persoana trece prin mai multe etape, de la soc si negare pana la acceptare si vindecare emotionala.
Negarea, este de fapt mecanismul de aparare al creerului, in scopul atenuarii durerii resimtite. Refuzul de a accepta o astfel de veste, care este greu de suportat pentru oricine, urmata de senzatia ca lumea s-a prabusit si nu mai exista cale de iesire din aceasta situatie este un fenomen extrem de normal. Exprimarea emotiilor prin plans, precum si comunicarea sunt cele mai bune metode de diminuare a durerii. Discuta cu persoanele apropiate despre suferinta ta si nu te interioriza, deoarece mai devreme sau mai tarziu durerea va iesi din nou la suprafata. Sa discuti despre ceea ce simti in ceea ce priveste amintirea persoanei decedate permite o mai buna recuperare insa nu grabi prea tare procesul deoarece, ai nevoie sa intelegi toate aspectele. Pierderea energiei este normala in astfel de situatii, de aceea este foarte important sa oferi o atentie spotita stilului de viata.
E normal sa ai aproape persoane capabile sa te asculte dar, nu crea dependente fata de ceilalti. Nu te sfii sa retraiesti amintirile dar nu le asocia prezentului. Revenirea la munca reprezinta un aspect la fel de important deoarece vei fi distras de la gandurile in legatura cu trauma traita.
Se poate intampla oricui sa treaca printr-o astfel de trauma psihologica, greu de acceptat de catre oricine, dar cand vine vorba de un deces intr-o alta tara apare si un stres suplimentar cu privire la repatrierea persoanei decedate, de care cel mai bine este sa se ocupe o firma specializata. Aceasta va prelua toate demersurile necesare, de la procurarea documentelor pana la stabilirea tuturor procedurilor. Mai multe detalii vezi aici.
Ultimul stagiu il reprezinta detasarea,regasirea echilibrului si revenirea treptata la normal. Problema nu se pune daca poti prelua controlul asupra sentimentelor ci daca esti dispus sa o faci.
Nu este un secret faptul ca repatrierea unei persoane decedate presupune cheltuieli uriase, pe langa o serie de proceduri birocratice specifice tarii in care a avut loc decesul. Dar, odata produs acest nefericit eveniment, singura posibilitate de aducere in tara a trupului neinsufletit il reprezinta transportul funerar facut de catre o firma specializata. Intradevar, acest lucru se poate face fie pe cale terestra, cu autoturisme speciale, fie pe cale aeriana, dar chiar daca la prima vedere transportul aerian poate parea o varianta mai rapida, acest lucru este departe de a fi adevarat, acest tip de repatriere necesitand mult mai multe proceduri, iar transportul se face doar pana la aeroportul cel mai apropiat de localitatea de destinatie.
Vei constata la final ca, de fapt, nu este cu nimic mai eficienta, cu toate ca ramane o varianta, in functie de preferintele familiei persoanei decedate. Transportul funerar international presupune respectarea unor reguli stabilite cu strictete maxima. O serie de proceduri fara de care repatrierea persoanelor decedate ar fi imposibila. Am vorbit despre acest subiect intr-un articol anterior, vezi aici mai multe detalii.
Un aspect extrem de important il reprezinta sicriul folosit,care trebuie sa indeplineasca o serie de reguli stabilite de Uniunea Europeana. Putini stiu faptul ca un sicriu standard de lemn nu este suficient pentru a putea fi facuta repatrierea decedatilor, ci se va folosi si un sicriu de zinc, care va fi sigilat etans si introdus in cel de lemn. Scopul acestuia este de a impiedica total scurgerea de lichide chiar si in caz de lovire sau cadere.
Sicriele de zinc nu trebuie să fie foarte durabile , ci mai degraba sa se dezintegreze intr-un timp relativ scurt. O alternativa la sicriul de zinc poate fi cel de aluminiu sau tabla galvanizata, pentru tarile care accepta un astfel de model.
Daca optati pentru o repatriere pe cale aeriana, este necesar sa optati pentru un sicriu de aluminiu, care este la fel de eficient, dar mult mai usor decat cel din zinc sau tabla.In ceea ce priveste costul unui astfel de sicriu, acesta variaza in functie de materialul din care este confectionat, dar pretul este mai mic decat al celui de lemn.
Foarte important de stiut este faptul ca sicriul de zinc se foloseste doar in scopul transportului. Firma noastra asigura transportul funerar international in cele mai bune conditii si la cele mai corecte preturi.
REPATRIEREA DECEDATILOR SI POLITA DE ASIGURARE
Nu putini dintre noi am beneficiat, macar o data in viata, de o polita de asigurare pentru calatorie. Dupa cum se stie, este mult mai usor sa previi decat sa fi luat prin surprindere de un astfel de eveniment neplacut. Polita de asigurare este valabila atat pentru urgentele medicale, in cazul asiguratului aflat in afara tarii, precum si pentru o situatie mai putin asteptata, dar care trbuie luata in calcul si anume decesul survenit intr-o alta tara decat cea de resedinta, provocat in cele mai multe cazuri de un accident neprevazut.
Raspunsul este DA, poti folosi polita de asigurare in cazul in care te afli intr-o astfel de situatie, fie ca va ocupati personal de procedura de repatriere decedati, fie ca alegeti sa se ocupe firma de Asigurare .
Firma care se ocupa cu repatrierea persoanelor decedate, se poate alege de catre familia celui decedat, dar cu acordul scris al firmei de Asigurare, urmand ca ulterior aceasta sa deconteze cheltuielile pe baza chitantelor si a certificatului de deces precum si a certificatului medical constatator al decesului, cu specificarea de catre medic a cauzelor care au produs decesul.
Atentie! Firma de asigurare trebuie anuntata, in cel mai scurt timp, in legatura cu decesul survenit altfel riscati sa nu indepliniti conditiile prevazute in polita de asigurare.
Optarea pentru o asigurare de acest fel reprezinta o dovada de maturitate si de constientizare, dar din pacate putini sunt cei care sunt atenti la toate aspectele unei astfel de polite si nu opteaza intotdeauna pentru o polita care sa suporte 100% procedura de repatriere a persoanelor decedate.
Cu toate ca acest subiect nu este unul extrem de placut, din pacate astfel de evenimente neplacute nu ne ocolesc iar dupa cum bine stim, nimeni nu pleaca la munca in alta tara pentru a crea probleme si dificultati financiare familiei ci din contra, pentru a le oferi un sprijin financiar cat mai mare. De aceea, sfatul nostru este sa constientizati si aspectele mai putin placute si sa optati pentru o polita de asigurare care sa acopere si serviciile de repatriere medicala si repatriere in caz de deces.
Firma de repatriere se ocupa atat de serviciile necesare transportului persoanelor decedate, cat si de eliberarea documentelor necesare, care nu sunt deloc putine si care implica timp, care dupa cum ne putem da seama este extrem de scurt intr-o astfel de situatie.
Conform ultimelor statistici, tot mai multi romani pleaca in afara tarii in speranta unui trai mai bun.In aceste conditii si numarul persoanelor decedate, in afara tarii, este in continua crestere. Foarte rar se intampla sa existe informatii clare cu privire la rata mortalitatii, dar mai ales cu privire la procedura de repatriere, a persoanelor decedate in afara Romaniei.
Cine pleaca la munca intr-o alta tara,crezand ca va sfarsi acolo? Nimeni.
Este o situatie nu doar neasteptata, dar de cele mai multe ori socanta. Si cu toate acestea, odata produs nefericitul eveniment, nu ai timp de stat prea mult pe ganduri, de calcule si de prea multa informare. Costurile nu sunt deloc mici,dar ceea ce nu se cunoaste, este faptul ca exista diferente semnificative in ceea ce priveste tariful, de la o firma la alta.
Transportul funerar ,nu este un lucru facut la voia intamplarii. Exista o serie de norme, in functie de tara in care a avut loc decesul, de procedura de repatriere a tarii respective, precum si de implicarea familiei, deoarece pe langa eliberarea tuturor documentelor necesare, intervine si problema costurilor, care nu sunt deloc mici.
Cu toate ca nu exista un plan de tarifare standard,procedeul de transport decedati international, difera in functie de distanta dintre tara in care s-a produs decesul si locul in care va avea loc repatrierea in Romania, iar firma de transport funerar va face tot posibilul sa va ofere un cost cat mai real si accesibil.
Mai jos va vom prezenta costurile aproximative serviciilor necesare transportului international funerar:
– costul eliberarii documentelor necesare (pana in 200 euro,in functie de tara)
– imbracarea si imbalsamarea
– costul transportului, intre 1300 si 3500 euro (in functie de distanta).
Pretul final, pentru repatrierea in Romania, se calculeaza in functie de numarul de servicii solicitate, precum si de distanta parcursa.
Borealis Vest, cu sediul in Timisoara , va sta la dispozitie non-stop, la telefon 0040 722 574 864 , cu servicii de consultanta si intreaga gama de servicii necesara repatrierii persoanelor decedate.
Dupa anul 1989, o multime de cetateni romani au ales sa paraseasca tara plecand in diferite tari europene precum Germania, Spania, Italia, Franta, Austria, sau in tarile nordice precum Suedia, Danemarca sau Norvegia.Din pacate insa, exista foarte multi cetateni romani care au plecat in strainatate, si care fie in urma unor accidente de munca, fie din diferite alte motive si-au gasit sfarsitul departe de tara.
Este important de mentionat si faptul ca inregistrarea decesului la ambasada sau la consulatul Romaniei, permite eliberarea unui certificat de deces romanesc, insa acesta se obtine doar in baza certificatului de deces eliberat mai intai de catre autoritatile locale din tara respectiva, si pe baza altor documente pe care le prevede legislatia romana.
In cazul in care nu s-a inregistrat la ambasada Romaniei sau la consulat decesul, atunci certificatul de deces romanesc, va fi eliberat pe baza certificatului de deces strain, dar si pe baza altor documente necesare care sunt prevazute in legislatia romana.
In conditiile in care decesul a fost cauzat de o actiune violenta, atunci trebuie solicitata interventia politiei locale pentru investigarea cazului, insa acest lucru poate intarzia procedura repatrierii decedatului.
Asadar, aceste detalii trebuie sa le cunoasca toate familiile indurerate care trebuie sa isi repatrieze decedatii.
Ideea acestui articol este acela de a va oferi sfaturi cu privire la demersurile necesare, in situatia pierderii unei persoane dragi, care a survenit pe teritoriul altei tari, cu toate ca firma de pompe funebre va va indruma pe parcursul acestor pregatiri. Este posibil ca decesul sa se fi produs pe neasteptate sau nu, dar oricare ar fi situatia, evenimentul va fi un soc, majoritatea fiind devastati emotional si nemaiputand sa rezolve problemele necesare in astfel de situatii.
Conform ultimelor statistici, in strainatate mor peste 2500 de persoane in fiecare an. Atunci cand o persoana decedeaza, sunt o multime de decizii de luat si acte de intocmit. De obicei, acestea trebuie rezolvate in decurs de 5 zile, intr-o perioada in care stresul personal este foarte mare. Repatrierea se poate face si in lipsa unui membru al familiei, dar e necesara contractarea unei firme de servicii funerare,care va procura documentele necesare repatrierii. Sfatul nostru este sa apelati la o firma din Romania, deoarece costul repatrierii este mult sub cel practicat de firmele din tara in care s-a produs decesul.
Transportul persoanelor decedate, in Romania, sau in orice alta tara, se face cu respectarea prevederilor legale din tara in care s-a produs decesul. In urma desesului unui cetatean roman, pe teritoriul altei tari, este obligatorie inregistrarea decesului la autoritatile locale din tara respectiva. Desi nu este obligatoriu, decesul poate fi inregistrat si la Ambasada si Consulatul Romaniei din tara respectiva,lucru ce ar permite eliberarea unui certificat de deces romanesc si a unui pasaport mortuar, in caz contrar certificatul romanesc va fi eliberat in Romania.
Transportul decdatilor se poate face numai in conditiile prevazute de legislatia nationala a tarii respective si in conformitate cu regulile internationale aplicabile. Repatrierea decedatilor se face numai cu masini omologate,iar corpul va fi transportat obligatoriu intr-un sicriu de zinc.
Costurile difera in functie de:
– distanta dintre localitatea unde a avut loc decesul si localiatea de destinatie
– pretul imbalsamarii
– pretul sicriului de zinc
– pretul sicriului de lemn
– pretul eliberarii documentelor(in unele zone se plateste o taxa pentru eliberarea documentelor de deces)
Daca persoana a decedat in timp ce se afla in vacanta, costul repatrierii ar putea fi inclus in polita sa de asigurare pentru calatorie.
Poate v-ati intrebat ce se intampla daca nu-ti permiti repatrierea? In acest caz autoritatile vor face toate demersurile necesare pentru inmormantarea in tara respectiva. Daca in Italia decedatul este inmormantat pe banii primariei, nu acelasi lucru il putem spune si despre Spania, unde decedatul este incinerat iar cenusa ingropata.